Răspunsul așteptat de fanii Simonei. Momentul în care a pornit declinul lui Halep pe final de sezon. Specialistul a dat verdictul

Redactor:
Dan Mirea
Răspunsul așteptat de fanii Simonei. Momentul în care a pornit declinul lui Halep pe final de sezon. Specialistul a dat verdictul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep va termina pe primul loc mondial anul 2018, dar rămâne cu dezamăgirea cu nu va putea evolua la Turneul Campioanelor din cauza unei hernii de disc, care i-a afectat ultima parte a sezonului. Pe lângă problemele medicale, Cristian Tudor Popescu a identificat momentul și cauza declinului Simonei pe final de an. 

După ce și-a anunțat retragerea de la Turneul Campioanelor, Halep va ajunge la cinci luni fără victorie în circuitul feminin, dar va termina pe primul loc mondial anul. Totuși, jurnalistul Cristian Tudor Popescu susține că Halep și-a terminat resursele după turneul de la Cincinnati: „După Cincinnati, a intrat într-un declin. Să nu uităm că acolo a fost în finală. De acolo însă, după părerea mea, ea s-a și depresurizat psihic. Există niște rezerve psihice ale jucătorului, așa cum există și rezerve fizice și care la un moment dat se termină. Anul acesta a fost cel mai solicitant din cariera Simonei.

A fost în finală la două Grand Slam-uri. A câștigat unul. În turneele la care a participat a avansat până în fazele superioare. A avut multe meciuri grele. Deci a fost anul cel mai dur pentru ea și i-a epuizat mai devreme rezervele”, a spus Cristian Tudor Popescu, pentru RFI.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule

FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×